VIS SPULBERAT
Vino! Luceafărul de seară
din nou a răsărit
Iar lacul şi pădurea duios
mi te-au şoptit.
Te-au rechemat din nouri,
din sori şi dintre astre,
Te-au adunat din ceruri cu
fulgerări albastre,
Din străluciri de stele
schiţându-ţi ochii, gura,
Din armonii de sfere
alcătuind făptura
Cea gingaşă, fragilă şi
plină de căldură...
Dar alungându-mi visul cu
boarea nopţii – pură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu