CONSTELAŢIILE IUBIRII
Mi-e dor din nou, iubito, de
nopţile cu lună,
Când despletite ceţuri pe
dealuri se adună,
Când mâna ta gingaşă în
palma-mi se topeşte,
Iar inima-n bătaie de tine
îmi vorbeşte.
Sfioasele-ţi cuvinte în
taină le ascult
Ca pe un cânt de noapte ce l-am cântat
demult.
A stelelor rotire se
oglindea în şoapte,
Iar Aştrii Andromedei se
năruiau în noapte.
Când zorile grăbite veneau
să se-nfiripe
Iar noi pe Căi Lactee
plângeam acele clipe,
C-o mână căpătâi şi
alta pe Saturn
Noi ne doream ca zorii
s-aducă somnul bun.
Şi-am fi rămas în spaţii
de-apururi suspendaţi
În pulberea de stele pe
veacuri încrustaţi.
În şapte constelaţii
ne-ar fi văzut de jos
Pe-altarul Afroditei arzând
al lor prinos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu