joi, 22 noiembrie 2012

"Vacanta cea de pe urma", de Vasile Burlui, volumul "Inger rastignit" (Poeme soptite), ciclul Philemon si Baucis (poeme pe care le-am scris împreună înainte şi după ce ai plecat)


VACANŢA CEA DE PE URMĂ
Să pregăteşti, te rog, bagajele din vreme,
Căci vom pleca în Orion, pe semne!
Sau, poate, vagabonzi prin constelaţii,
Supuşi la ale universului tentaţii,

Ne-om odihni la scară planetară
Acoperiţi de pulberea stelară.
Să iei cu tine zâmbetul tău cald
Şi rochia de vară, cu al său fald.

Să porţi jerseul ce ţi-am dăruit de Paşte,
Căci altfel, oare, cum ne-am recunoaşte?
...Iar serile sunt reci în Orion –
Sau poate ne mutăm în Capricorn?

Cum nu ştim anul, ziua, locul, prea precis
Împachetează, scumpo, vis cu vis!
Să iei toate speranţele cu tine –
Ne-om aşeza în Orion, şi va fi bine!

Dar mai ales, aş vrea s-avem cu noi
Un dram din clipa ce-am trăit-o amândoi.
Şi dacă universul se destramă –
Noi suntem în vacanţă – nu-i o dramă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu