"Cosmogonie", de Vasile Burlui, volumul "Inger rastignit" (Poeme soptite), ciclul Philemon si Baucis (poeme pe care le-am scris împreună înainte şi după ce ai plecat)

COSMOGONIE

P.S. Calinic Botoşăneanul

Bozonicele astre se-nvălmăşesc grăbite

Spre găurile negre ce stau să se-nfiripe

Şi bolta se aprinde ca pomul de Crăciun

În care Zeii lumii speranţele îşi pun.

Şi hău din hău se naşte pe-un univers gigant,

Iar spaţiul se dilată şi totul este neant,

Când şapte universuri dispar doar într-o clipă,

Iar alte lumi din haos apar şi se-nfiripă.

Şi totul se sfărâmă, şi totul e-n mişcare,

Şi pare că nimica o ordine nu are.

Ceasornicul din turn măsoară încă timpul

Deşi în foc şi flăcări s-a prăbuşit Olimpul.

În armonia lumii nimic nu e perfect

E poate o-ntâmplare, ori cauză-efect

O lume se desface şi alta prinde formă

Nimica nu se pierde şi totul se transformă.

Iar toţi penaţii lumii când se adună-n cor

Vibrează universul în muzicile lor.

Şi sori şi constelaţii vibrează ori suspină

Şi pier sau se nasc alţii în cânt de violină.

Vibraţie e totul, şi jos, şi poate sus

Un astru stă să nască, iar altul a apus.

Dar peste toate cele în sferele celeste

E Unul Singur care cunoaşte toate aceste.