VIAŢA CA O GHILOTINĂ
Lui
Mihai Ursachi
Viaţa ca o ghilotină,
Mi-a tăiat braţele
Pentru ca să simt pe obraz
Mângâierea din catifeaua corolelor.
Mi-a amputat brusc picioarele,
Iar acum simt cu trupul
căldura pământului
Pe care, altminteri,
Aş fi simţit-o în tălpile
inutile.
Apoi visul înaripat
Mi l-a tăiat!
Întâi o aripă, apoi
cealaltă
Pentru ca să nu deformez
universul
În zborul meu bezmetic!
Viaţa ca o ghilotină
Mi-a sfârtecat trupul –
Bucăţi!
Dar mi te-a dăruit pe tine!
Dar mi-a umplut părul
Cu ploaia petalelor!
Dar mi-a acoperit trupul,
Acum gingaş dăltuit,
Cu pulberea supernovelor
dispărute!
Dar mi-a lăsat raţiunea
azimutului
Şi a spaţiilor deformate
de timp!
Dar mi-a rămas, mai cu
seamă
Sufletul,
Pe care, iată,
Îl aşez conştiincios sub
ghilotină
Şi tranşat în porţii
egale,
Vi-l împart vouă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu