CASA FĂRĂ AMINTIRI
S-au prăvălit în mine
Pereţii mari şi goi –
Ei amintesc de mâine,
Ei îmi şoptesc de noi.
Am reclădit la ziduri
Cu mâna sângerândă,
Împodobind cu gânduri
Himera prea plăpândă.
S-au retopit în mine
Trecutele iubiri
Ca să câştig prin tine
Eterne amintiri!
Privesc din zori în noapte
Pereţii mari şi goi –
Ei îmi vorbesc în şoapte,
Ei îmi vorbesc de noi.
Şi totul îmi apare
Întru atât străin
În seara asta-n care
Colindu-i un suspin.
Noi printre arsa piatră
Ne-am reclădit iubirea
Şi-am readus la viaţă
Eternă amintirea.
Am reclădit iubirea
Din piatra fumegândă
Şi-am netezit zidirea
Cu carnea sângerândă.
Am înnădit în mine
Pereţii mari şi goi.
Ei îmi şoptesc, dar mâine
Vor mai vorbi de noi?
Iaşi,
24 decembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu